Se ştie că lucrurile bune sunt săvârșite cu înțelepciune. Simalimenta Best Trading este dovada necontenită a lucrului făcut ca la carte, încă din anul 2009, când frații Simonica Antoce și Florin Simon i-au pus bazele.
Activitatea companiei noastre constă în livrarea și promovarea produselor alimentare românești în comunitatea europeană. Ne dorim să readucem gusturile tradiționale românești în casele românilor din toată Europa, drept dovadă şi misiunea noastră – ”Fine food for fine people”. Printr-o gamă largă de produse procesate și pregătite din punct de vedere logistic pentru a ajunge direct la raft, reuşim să ”îndulcim” dorul de casă al românilor de dincolo de graniţă.
În viaţă, ca şi în afaceri, trebuie să înveți, să îndrăznești să vrei mai mult. Suntem într-o continuă perfecţionare a infrastructurii şi a echipamentelor necesare dezvoltării afacerii noastre. În 2013, am investit în amenajarea unui spaţiu destinat depozitării produselor ce necesită refrigerarea – autorizat în sistem Traces, şi nu ne oprim aici. Momentan construim un nou spaţiu pentru reambalarea și manipularea produselor refrigerate şi a produselor congelate. Cu toate acestea, ştim că cel mai de preţ atuu pe care îl avem sunt angajaţii noştri, de aceea investiţiile şi îmbunătăţirile aduse companiei au rolul de a susţine echipa şi de a eficientiza munca fiecărui angajat.
Odată cu primele livrări și dobândirea încrederii comunității românești din diasporă, am reușit să ne impunem pe piață drept un furnizor de încredere. În prezent, Simalimenta Best Trading este partenerul mai multor distribuitori de produse alimentare românești din Italia, Austria, Spania, Irlanda. Ne mândrim cu acest lucru precum şi cu faptul că suntem un partener puternic, capabil să asigure o aprovizionare cât mai promptă, depozitare și logistică specifică, precum şi urmărirea execuției și livrarea produselor în termenele stabilite.
În paralel, cu promovarea şi livrarea produselor alimentare românești, am dezvoltat cu succes şi activitatea de import și distribuție de produse alimentare și ingrediente destinate segmentului HO.RE.CA. În clipa de faţă, livrăm parmezan, prosciutto, ulei de măsline, pastă de măsline și alte bunătăţi, bucătăriilor și restaurantelor din România. Ne dorim să oferim soluţii atât bucătăriilor şi restaurantelor cu specific italienesc, cât şi celor cu specific românesc, asigurându-le consiliere în alegerea ingredientelor potrivite pentru cele mai bune mâncăruri.
Fine food for fine people
